Raspuns la articolul unui astronom

Un articol de pe siteul Observatorului Urseanu mi-a atras atentia in ultimele zile (http://www.astro-urseanu.ro/astrol.html). Un articol de combatere a astrologiei si demonstratie cum ca e o “pseudo-stiinta”. Astrologii nu raspuns prea des la aceste provocari si nu pentru ca nu au replica. Dar uneori, si spun asta din experienta, aceste conversatii par discutii intre surzi.

Nu intentionez sa iau pe puncte demonstratia astronomului care a scris textul, pentru a le contracara. Tot din experienta, acesta metoda duce la o conversatie contradictorie interminabila, care la un moment dat se pierde in detalii, si se uita ideea principala. Vreau doar sa aduc o observatie si un argument, drept rapuns.

Observatia.

Este un precept nescris al stiintei de orice fel ca trebuie sa cunosti bine un subiect inainte de a-l discuta. Aceasta atitudine necesita si seriozitate, adica nu te poti apuca sa studiezi astrologia cu intentia fixa de a o demonta, ci ca si cum vrei sa o practici, vrei sa devii astrolog. Asta ca sa o intelegi, sa nu te fixezi pe amanunte care par la prima vedere a-ti sustine teoria. Nu o prima vedere e necesara, ci o a doua vedere De asemenea, acest studiu nu poate sa dureze o saptamana, ba chiar nici macar o luna, pentru ca daca nu esti Nicolae Iorga, nu vei apuca sa inveti mare lucru in acest timp. Acest articol este scris de cineva care pare ca a studiat astrologia din texte tip Wikipedia, cu o cercetare care a durat maximum doua zile.

Cea mai clara dovada pentru ce spun aici este punctul nr. 5 care e foarte des intalnit la cei care vor sa demonteze astrologia si anume teoria de tip pop culture care afirma ca ceea ce spune astrologul este atat de general incat se poate aplica la oricine, sau ca se nimereste sa se potriveasca. Daca autorul articolului ar fi studiat in mod real astrologia, sau macar ar fi ascultat cu atentie un astrolog atunci cand vorbeste, si-ar fi dat seama ca nu asa stau lucrurile. Daca am in fata mea harta unui om care are Soarele in semn de Apa si Ascendentul in semn de Pamant, pot spune ca acel om are o fire sensibila, emotiva si ca o manifesta exterior intr-un mod practic, realist, echilibrat, cu picioarele pe pamant. Aceste cuvinte nu se aplica la prea multa lume, cand unii sunt emotivi dar isi manifesta agresiv aceasta emotivitate, altii la fel de emotivi dar mentalizeaza aceasta sensibilitate si altii sunt emotivi si se manifesta ca atare. Nici macar aceasta, care este o generalizare, in care am considerat doar elementul semnului Soarelui si Ascendentul, fara sa pomenesc macar de zodii, de semnul Lunii, de planetele din casa I, nu se aplica la prea multi. Numai combinatiile Soarelui cu Ascendentul dau 144 de tipuri psihologice, diferite intre ele, si fiecare tip are nuante interminabile, in functie de alti factori.

Argumentul.

Cum a putut Maurice Charvet, presedintele CEDRA, una din cele mai importante asociatii franceze de astrologie, printr-un studiu statistic, sa afle cine va iesi presedinte la Casa Alba in 2016? (http://www.astrele.ro/2016/10/25/alternanta-sau-continuitate-la-casa-alba/)

Cum s-a intamplat ca Armand Constantinescu ca prevada, cu 50 de ani inainte de eveniment, insemnatatea lui ianuarie 1990, adica cel mai important eveniment al ultimii jumatati de secol din Europa? (In “Tratat de astrologie”)

Cum de firmele mari de pe Wall Street au consultanti astrologi? Ei sunt genul de oameni care apreciaza faptele, nu teoriile si putin ii atinge daca este logic, stiintific, sau filozofic, atata timp cat este eficient. La fel si casa regala a Angliei, care are consultant astrolog pe partea financiara.

Cum a reusit Andrew Bevan sa prezica o grava problema de sanatate a regelui Norvegiei (si nu era o boala cronica, de care se putea afla), care a determinat abdicarea acestuia, si sa scrie, inainte de eveniment, o scrisoare publica prin care avertiza asupra acestuia? (http://www.astrele.ro/2016/06/21/tehnica-age-point/)

Cum a reusit Steven Forrest ca, avand in fata lui doar numele unei femei si harta ei, fara sa cunoasca absolut niciun alt detaliu despre ea, nici macar cum arata, sa ii descrie atat de bine, cu atata acuratete, personalitatea si tipul de evenimente principale ale vietii ei? (In cartea “Under one sky”)

De ce Michel Gauquelin, incercand sa demonstreze ca astrologia nu functioneaza, si-a petrecut 50 de ani din viata facand studii statistice de astrologie, ca sa sfarseasca prin a tipari carti in care se arate ca de fapt functioneaza, cu date statistice semnificative?

Mai sunt multe exemple de acest fel.

Coincidente? Sunt cam mari si cam multe. Astrologul de fapt nu mai gandeste in acesti termeni. Le-ar spune, dupa ideea lui Jung, sicronicitati, numai ca pana si acest cuvant ar insesamna ca se intampla rar. Dar in practica lui, astrologul vede ca de fapt se intampla foarte des, sunt la ordinea zilei, pentru el devin o parte din munca sa si nu evenimente singulare, iesite din comun.

Ceea ce vreau sa spun este ca argumentatia astronomului pare logica, coerenta, rationala. Si pe de alta parte, in ciuda acestor argumente, astrologia totusi functioneaza. In stiinta zilelor noastre, ca mereu de altfel, “daca faptele nu se conformeaza teoriei, faptele vor fi inlaturate”.

In veacul trecut, Academia de Stiinte franceza nu mai accepta memorii pe trei teme, considerandu-le imposibile, nestiintifice, nebunesti: despre cuadratura cercului, despre canalul Manecii si despre dirijarea baloanelor. Masinile zburatoare mai grele decat aerul se demonstrase de nenumarate ori ca erau fizic imposibile, prin calcule si rationamente logice. In 1875 directorul biroului de patente din SUA si-a dat demisia, fiind convins ca nu se mai poate inventa nimic nou. In 1895 profesorul Lipmann declara unuia din elevii sau ca fizica era teminata, completa si ca ar face bine sa se ocupe de altceva. Elevul se numea Helbronner si avea sa devina primul profesor de chimie fizica din Europa. Electricitatea era o simpla curiozitate tehnica, neaplicabila, a ticnitului de Maxwell, submarinul, o utopie demna doar de Jules Verne. Si totusi, inca avem surprize.

Se pune des intrebarea si se incearca demonstratii daca astrologia ar fi stiinta sa nu. Intrebarea este gresita. Nu are importanta daca este sau nu stiinta. Acest raspuns simplu, da sau nu, este cel care ii da sau ii ia valoarea? Cred ca e mai important daca functioneaza sau nu, daca ajuta pe cineva sau nu, si nu cum e catalogata. Daca se aplica in realitate (si se aplica, si functioneaza fara gres);  ramane sa aflam cum si de ce. Apoi de-abia ramane sa o catalogam, la urma doar, de dragul dictionarelor.

Stiinta nu este o vaca sacra.

Dilema oricum va ramane mereu. Astronomia e stiinta. Ca sa fii astronom, trebuie sa mai cunosti cateva ramuri ale stiintei: matematica, geometrie, fizica, chimie. Ca sa fii astrolog, esti obligat sa fii un uomo universale, trebuie sa cunosti: astronomie, matematica, fizica, chimie (si alchimie!), istorie, politica, psihologie, mitologie, religie, medicina, geometrie, semiotica,  limbi straine. Unui astrolog nu ii sunt necesare doar stiintele, ci mai mult de atat. Daca nu le cunoaste, e fortat sa le invete, daca vrea sa fie bun in ceea ce face.De fapt, privite prin ochii epocii Varsatorului (care, daca nu este spiritual, nu este deloc), TOATE sunt stiinte. Toate cele de mai sus se bazeaza pe ratiune, pe meditatie, inclusiv religia, si se aplica toate la om.

Stiinta din ziua de azi s-a departat atat de mult de om incat nu mai are valoare. Se face stiinta de dragul stiintei, nu de dragul omului. S-a pierdut din vedere sensul acestei activitati. Asa incat se pune intrebarea, ce importanta au nebuloasele si gaurile negre ale lui Stephen Hawkings pentru un om care are o nevroza? Pentru un om care se gaseste intr-o situatie imposibila din care nu stie sa iasa, sau intr-o situatie grava, din vreun punct de vedere sau altul? Daca aceste nebuloase nu il pot ajuta sa se inteleaga si sa isi puna viata pe un drum plin de sens, la ce folosesc ele? Doar apoi, dupa ce omul isi rezolva nebuloasele din interiorul lui, isi poate indrepta atentia si asupra nebuloaselor din adancul spatiului. Iar astrologia asta face de mii de ani, ajuta omul sa iasa din labirinturile minoice.  

“Astazi, acest lucru se poate vedea mai clar ca oricand in trecut: pericolul care ne ameninta pe toti nu vine de la natura, ci de la om, de la sufletul individului si al celor multi. Alterarea psihica a omului este pericolul! Totul depinde de functiuonarea corecta sau incorecta a psihicului nostru. Daca in ziua de azi anumiti oameni isi pierd capul, atunci explodeaza o bomba cu hidrogen!” (C. G. Jung, “Amintiri, vise, reflectii”)

Pe de alta parte, este o legenda urbana cum ca stiinta a declarat vreodata ca detine adevarul ultim. Ea detine doar un adevar functional la un moment anume si afirmatia stiintei este doar un modest: ”atat stim noi la momentul actual”. Adevarurile siintifice sunt mereu supuse schimbarii, pe masura ce se afla mai mult, ele se modifica, uneori partial, alteori din radacina, si mereu sunt altele. Se stia ca pamantul este plat, si aceasta idee folosea in mod practic la momentul respectiv. S-a stiut apoi ca pamantul e rotund si, la fel, aceasta notiune folosea cel mai bine la acel moment. Acum se stie ca nu e nici rotund, ci curbat in spatiu-timp. Asa incat articolele stiintifice ar trebui mereu sa aiba aceasta rezerva si anume ca stiinta nu cunoaste “adevarul” ci doar o parte din el.

Conform astrologiei, traim inceputul epocii Varsatorului, suntem luminati de zorii “diminetii magicienilor”, si ea ne este calauza cu o valoare intrinseca imensa.  Sa nu uitam ca astrologia masoara deja mii de ani, timp in care a ramas vie, in picioare, in ciuda criticilor, atacurilor, interzicerilor, anatemelor. Si in ceea ce ne priveste:

“Iar în lumea asta mare, noi copii ai lumii mici,
Facem pe pământul nostru muşunoaie de furnici;
Microscopice popoare, regi, oşteni şi învăţaţi
Ne succedem generaţii şi ne credem minunaţi;
Muşti de-o zi pe-o lume mică de se măsură cu cotul.”(Eminescu)