Cel care a fost numit “Micul Dragon” este un Săgetător vestit de-a lungul și de-a latul pământului. El a reușit să se facă bine cunoscut prin excelența lui în toate domeniile în care a activat. A fost deschizător de drumuri, dar a avut și un destin dur, murind timpuriu din cauze ce au fost foarte mult timp învăluite în mister. Harta lui astrală este excepțională din mai multe puncte de vedere. În mare măsură mi-au atras atenția simbolurile sabiene ale Axei Dragonului și modul în care se leagă de destinul lui pe care îl cunoaștem.
El este născut pe 27 noiembrie 1940, ora 7:12 a.m., în San Francisco, în anul Dragonului de Metal și la ora Dragonului, dacă judecăm după zodiacul chinezesc. În zodiacul european, s-a născut în zodia Săgetătorului și la ora Săgetătorului.
Astrograma lui are Soarele pe Ascendent, un stellium remarcabil de 4 planete în Scorpion, la care se adaugă Punctul sau Partea Norocului, Marea conjuncție (Jupiter- Saturn) ce are loc o dată la 20 de ani, conjuncție plasată în casa a V-a. De asemenea, îl observăm pe Pluton în casa a VIII-a, în cuadraturi cu majoritatea planetelor de pe hartă și mai remarcăm că astrograma lui este izbitor de plină de “fire roșii”, adică aspecte dinamice.
Bruce Lee, căci despre el este vorba, cu Soarele în Săgetător și pe Ascendent, și cu guvernatorul Ascendentului în casa a V-a, a creației și artei, face cinste semnului său, fără îndoială. Efortul lui a fost îndreptat spre a se autodepași, în tot ceea ce a făcut în viață, și a acționat plin de energie, entuziast, optimist (nu s-a dat bătut în nicio circumstanță, cu atât mai mult cu cât a trecut prin momente foarte grele), cu un accentuat sentiment al dreptății, cu o mare plăcere de mișcare și un temperament de foc.
În adolescență, acest temperament focos l-a atras în lupte de stradă, ca membru al unor grupuri ilegale de tineri din Hong Kong. Pentru că începuse să aibă probleme cu poliția locală, familia îl trimite înapoi în SUA. Ce este foarte interesant este că harta lui astrală, ridicată pentru Hong Kong, nu are mari diferențe față de harta pentru San Francisco, dar una din ele este totuși grăitoare.În Hong Kong, Soarele este cu destule grade mai în interiorul casei a XII-a astfel încât să activeze unul din sensurile tradiționale ale casei, adică cel de risc de închisoare. Astfel, Bruce este obligat de circumstanțe să plece la San Francisco, la 18 ani (adică o dată cu reîntoarcerea Nodului său Nord din casa a XI-a), unde nu se mai comportă atât de rebel ca în Hong Kong și nu mai are niciun fel de probleme cu poliția. În San Francisco, Soarele lui este la un grad de Ascendent, deci relativ salvat de efectele casei a XII-a. Lecție învățată.
Săgetătorul acționează condus de o IDEE.
Dar această idee nu este obligatoriu, mereu, de un înalt nivel spiritual. Avem destule exemple de Săgetători celebri care au ramas în istorie pentru crimele și ororile pe care le-au înfăptuit. Dar Bruce Lee a țintit într-adevăr foarte sus. Deși este cunoscut ca maestru de arte marțiale și actor, exprimându-și adică planetele mai puternice din harta lui (Marte, dispozitor final, și Jupiter, guvernatorul Ascendentului), Bruce Lee a pus la baza acestor activități studiul filozofiei, absolvind Facultatea de Filozofie din Washington. Această trăsătură a lui este mult subapreciată și acum, ca și în timpul vieții lui, de altfel. Când regia a vrut să scoată filozofia din filmul “Intrarea dragonului”, pentru că se dorea doar un film de acțiune, de distracție, Bruce Lee a refuzat să mai vină în studio, insistând că filozofia din film este esențială pentru existența acestuia.
Nu este de mirare că planeta cea mai puternică din tema lui natală, Almuten Figuris, este Mercur, cel care i-a dat talent în “știință, comunicare și afaceri” (Robert Zoller), putere mentală și capacitate mare de adaptare la schimbare. De altfel, avea în jur de 2000 de cărți în biblioteca lui și îl studia pe Jiddu Krishnamurti, iar cărțile scrise de el însuși, ca și modul în care preda kung fu, erau permeate de idei filozofice.
În faimosul interviu de televiziune realizat în 1971, cu doar doi ani înainte de moarte (1), îl vedem vorbind cu entuziasmul propriu Săgetătorului despre aceasta filozofie a artelor marțiale, o filozofie căreia i-a asociat un simbol pe care l-a simțit a fi cel cel mai cuprinzator: APA. Cuvintele lui sunt deja legendare: “Empty your mind. Be formless, shapeless, like water. You put water into a cup, it becomes the cup. You put water into a bottle, it becomes the bottle.[…] Be water, my friend” (“Golește-ți mintea. Fii fără formă, fără contur, ca apa. Dacă pui apă într-o ceașcă, ea devine ceașca. Dacă pui apa într-o sticlă, ea devine sticla.[…] Fii ca apa, prietene”).
Apa ar putea părea o alegere ciudată pentru el, care era atât de plin de foc. Dar dacă ne uităm în harta lui astrală, vedem că Scorpionul este puternic marcat și, cu atât mai mult cu cât însăși Luna este aici, apa este alegerea cea mai naturală.
Stăpânul modern al Scorpionului, Pluton, se află în casa a VIII-a, casa numită și “a morții” și e aspectat dinamic, tensionat de aproape toate celelalte planete. El este și cheia ilustrației astrologice a destinului său și a morții timpurii. Părinții lui aveau credința că un dragon caută și încearcă să ia cu el pe băieții născuți în familia lor, din cauza anumitor evenimente repetate în linia lor genealogică. Acest dragon poate fi foarte ușor asociat cu Pluton din casa a VIII-a. În destinele oamenilor celebri se poate vedea că Pluton în poziție asemănătoare a exprimat o moarte nenaturală și de cele mai mult ori timpurie: Jimi Hendrix, Prințesa Diana, Bob Marley, Elvis Presley, Adolf Hitler etc. În cazul lui Bruce Lee, timp de 32 de ani, Soarele excelent aspectat l-a ținut sub control pe Pluton, printr-un trigon aproape perfect, dar rapid separant, Pluton fiind retrograd. Dar la vârsta de 32 de ani, trigonul a cedat și Pluton s-a manifestat în destin.
Pentru că fusese bolnavicios în copilărie (de altfel el a fost toată viața mai sensibil fizic, sensibilitate peste care a trecut doar prin forța voinței, antrenându-se intensiv, hrănindu-se bine gândit, cu o dieta strictă) mama lui îi dăduse numele feminin de „Sai Fon”, pentru ca dragonul care îl urmărea (sau Pluton, în interpretarea noastră astrologică) să nu îl recunoască. Este un exemplu fascinant de intuiție: acest nume înseamnă „Micul Phoenix”, simbol, după cum se știe, tradițional asociat cu Scorpionul și Pluton.
Cauza morții a fost greu de diagnosticat, fiind până în ziua de azi relativ misterioasă, lucru explicat de Uranus din casa a VI-a, adică o boală acută sau accident, fără cauze vizibile, legată de zona creierului sau de sistemul nervos (opoziție cu Mercur de pe cuspida casei a XII-a). De altfel, în 1968 lui Bruce i se deteriorase un disc intervertebral lăsându-l astfel paralizat temporar. Astăzi, explicația oficială a decesului lui este că a murit de un embolism cerebral.
Axa Dragonului din astrograma lui se leagă frumos și expresiv de destinul lui Bruce Lee.
Nodul Nord în Balanță îi trasa un destin în lumea artelor și în mijlocul și sub privirea oamenilor (casa a X-a). Astfel se întâmplă că prima iubire a lui Bruce Lee au fost dansurile moderne (Venus, stăpâna NN) și cu o hotărare și lipsă de îndoială de așteptat pentru un Săgetător, Bruce a perseverat, a participat la competiții și a luat premii. De altfel, cu părinții actori de operă cantoneză, nici nu se putea decât sa trăiască, de mic copil, în anturaj artistic. Venus este însă în Scorpion și prin urmare guvernată de Marte, iar Marte l-a condus spre artele marțiale. Când a descoperit artele marțiale, Bruce și-a dat seama că și-a întâlnit destinul. A exprimat kung fu-ul prin cinematografie, ca să fie fidel Nodului lui Nord în Balanță, și a fost profesor de kung fu, pentru a-și împlini MC în Fecioară.
Simbolul sabian pentru Nodul Nord, adică ceea ce trebuia să facă, să atingă, misiunea în viață, este:
10° „O canoe lăsând în urmă vârtejuri strâmte, atinge ape calme”.
Să treacă peste revoltă, agitație, și să ajungă la o stare calmă, clară, este ideea pe care trebuia el să o urmarească. La 30 de ani, Bruce se simțea deja cu Nodul Nord împlinit. Este izbitor faptul că versuri care ne-au rămas de la el (scria și poezie) creează imaginea stării în care se găsea el la această vârstă, imagine legată, iarăși, de apă: “In solitude I sit on my boat/ As it glides freely down the tranquil lake” („În singurătate, în barca mea/ Alunecând ușor pe lacul liniștit”) (2).
Apa reprezintă emoțiile, iar pentru cineva cu Scorpionul atât de puternic în temă, să își controleze emoțiile era cu adevărat o provocare. Bruce a reușit să facă acest lucru, sprijinit probabil de filozofia tradițională chineză și budistă, și ne și spune cum: “Pentru că înțeleg că emoțiile mele sunt și POZITIVE și negative, îmi voi forma OBICEIURI zilnice prin care să încurajez dezvoltarea EMOȚIILOR POZITIVE și care să mă ajute să convertesc emoțiile negative în vreo formă de acțiune folositoare”(3). Majusculele aparțin lui Bruce Lee.
Nodul Sud nu primește de obicei prea multă atenție, pentru că este considerat ceva venit din trecut, care trebuie depășit, o linie a minimei rezistențe care ne poate trage în jos sau înspre trecut, ne poate înșela, ne poate face să stagnăm. Astfel, se spune, e bine să ne concentrăm pe Nodul Nord pentru a-l împlini. Dar după cum Dragonul are un cap și o coadă, la fel, Nodull Nord este mai bine împlinit dacă înțelegem și Nodul Sud. El reprezintă o funcție de eliminare spontană, fără efort, naturală, și nu are doar sensul de dezintegrare, de eliminare doar a deșeurilor, ci și a materiei creatoare, lichidului seminal (cf. Dane Rudhyar).
În cazul lui Bruce Lee, înțelegem mult mai bine faptul că activitatea lui de reformare a artei străvechi a kung fu-ului a fost ceva ce i-a venit ușor și, mai mult de atât, nu ar fi putut să se abțină de la aceasta. Nodul lui Sud se află în Berbec și în casa a IV-a, adică rezultatul, efectul activității lui a fost de pionierat (Berbec) în arta straveche, domeniul moștenirii sale culturale (casa a IV-a), a kung fu-ului.
Nodul Sud, în Berbec, în casa a IV-a, este:
10° „Un învățat creează noi forme pentru simbolurile ancestrale”.
Bruce revoltase întreaga comunitate chineză (închisă) din SUA prin faptul că a dorit să creeze o nouă formă de artă marțială, flexibilă, care să nu se supună regulilor stricte tradiționale și mai ales să o ofere tuturor, chiar și celor care nu erau chinezi. Din această cauză a avut conflicte mari și s-au proferat chiar amenințări cu moartea la adresa lui. Nu sunt puțini cei care cred că Bruce a fost de fapt asasinat de cei care îl amenințaseră.
Nodul Nord trebuie muncit, trebuie depusă strădanie pentru împlinirea lui, dar aduce glorie și satisfacție. Nodul Sud se împlinește involuntar, fără efort, dar aduce suferință și distrugere, în unele cazuri, și auto-consumare, în altele. În cazul marilor personalități ale lumii, el arată domeniul sacrificiului pentru umanitate.
Imaginea lui Bruce Lee, pentru cei care îl apreciază, este o calitate de a fi, cum spune englezul, “greater than life”, adică mai măreț decât viața însăși. Impresia aceasta se vede în astrogramă prin faptul că la el, activitatea a fost extinsă de la cele mai mai profunzimi ale subconștientului și valorilor (accentul pe Scorpion), până la cele mai mari înălțimi la care ajunge spiritul uman (Soarele și Ascendentul în Săgetător).
În ceea ce privește Nodul Nord, misiunea lui in viața, s-ar putea afirma că nivelul foarte ridicat la care se află cinematografia chineză actuală este datorat într-o măsură enormă lui. El a prezentat China în lume, a făcut conexiunea între China și SUA (și deci lumea întreagă) prin artă și filozofie concomitent și fără îndoială o mare parte din interesul pe care lumea îl dă zonelor asiatice este datorat (încă) lui Bruce Lee, fie că acest lucru este conștientizat sau nu.
(1) http://www.openculture.com/2011/02/bruce_lee_the_lost_tv_interview.html
(2) Sursa poezie: http://www.openculture.com/2013/05/the_poetry_of_bruce_lee.html
(3) https://www.brainpickings.org/2016/08/01/bruce-lee-notebook/
(4) Foto 1: astrograma lui Bruce Lee; surse foto 2 si 3: Pinterest
(5) Biografie Bruce Lee: https://en.wikipedia.org/wiki/Bruce_Lee
Publicat in revista Astrotext, decembrie 2016