Un rege indian din vechime a dorit să joace un joc nou, care să fie cel mai interesant și mai frumos joc din lume. Și a cerut unui mare înțelept să îi inventeze un asemenea joc. După unele variante, înțeleptul ar fi fost Sissa ben Dahir, după altele, însuși Zarathustra. După multă gândire și calcule, înțeleptul a venit la rege cu jocul de Șah. Regele a fost peste măsură de încântat. Cu dărnicie, s-a oferit să îi plătească înțeleptului oricât ar vrea el. Înțeleptul a refuzat, modest, spunând că este un dar pentru rege și nu este nevoie să fie răsplătit. Regele, în mărinimia lui, a insistat, și atunci înțeleptul i-a cerut grâu cât să acopere tabla de șah. Dar nu oricum, ci în progresie geometrică, punând un bob de grâu pe prima pătrățică, două pe a doua, patru pe a treia, 16 pe a patra și așa mai departe. Regele, mulțumit, a fost de acord. Dar când s-a calculat numărul total de boabe, s-a văzut că întreaga producție de grâu a Indiei, de fapt, întreaga producție a pământului timp de 1000 de ani nu era de ajuns pentru a plăti prețul înțeleptului.
Înțeleptul era un mare matematician. Când mi-am îndreptat atenția asupra pieselor de șah, am descoperit similitudini atât de mari între ele și planete încât m-am întrebat dacă nu cumva înțeleptul era un astrolog! Nu ar fi nicio mirare, la acea vreme (secolele III-VI e. n.) astrologia era o știință cu drepturi depline nu numai la curțile Asiei, dar și la cele ale Europei. Așadar, dacă șahul a fost într-adevăr inventat de o singura persoană, acea persoana era cu siguranța astrolog.
Cele șapte planete tradiționale sunt plasate pe zodiac la fel cum piesele sunt așezate pe tabla de șah.
Soarele și Luna, sunt, nu încape îndoială, Regele și Regina. Ei stau în mijlocul tablei, în semnele Leu și Rac. Regele se mișcă cel mai puțin, câte un pătrat (câte un pas, după cum Soarele se mișcă doar câte un grad zodiacal pe zi), iar Regina este cea mai mobilă dintre toate piesele, după cum și Luna e cea mai mobilă dintre planete și, ca și Regina, are o putere la fel de mare (dacă nu mai mare) decât Regele/Soarele.
Perechea regală este flancată de Mercur. El este stăpânul Gemenilor (stânga) și Fecioarei (dreapta). Nebunul, piesa care îl reprezintă, apare de două ori pe tabla de șah, o dată pe alb și o dată pe negru, pentru că și Mercur este cea mai schimbătoare dintre planete, este și benefic și malefic, și feminin și masculin și este simbolul original al duplicității și al dualității. Această piesă are nume diferite în limbi diferite, dar mai mereu are trimiteri la Mercur. În franceză și română se numește “Nebun” și nu este vorba numai de faptul că planeta Mercur are o orbită foarte atipică, haotică, târziu explicată (abia după Einstein) dar și de faptul că în astrologie el guvernează mintea, și un Mercur feral în casa VI poate indica într-o hartă tulburări mentale. În majoritatea limbilor germanice, el se numește “Mesager” (după cum și Mercur este “mesagerul zeilor”). În engleză și în alte câteva limbi, piesa se cheamă “Episcop” (denumire de rang bisericesc creștin) și să nu uităm că religia creștină este tradițional pusă sub semnul Fecioarei și al lui Mercur. Nu în ultimul rând, în șahul indian Nebunul este Elefantul, iar Elefantul, în zodiacul tradițional birmanez, este guvernat de planeta Mercur.
Urmează caii. Aceștia sunt, în ordine, Marte și Venus. Ca și zodii, ei guvernează Taurul și Berbecul (stânga) și 
Balanța și Scorpionul (dreapta). Marte și Venus sunt văzuți și astăzi ca fiind într-un fel asemănători, dar erau cu atât mai mult astfel percepuți în vremurile vechi ale astrologiei, ca fiind opuși dar și identici: asemănarea extremelor, “coincidentia oppositorum”. Printre epitetele lui Venus îl găsim și pe cel de zeiță a războiului, “Venus Victrix” (Venus Victorioasa), iar imaginea mai veche a lui Venus, zeița mesopotamiană Ishtar, este mereu considerată zeița iubirii dar și a războiului. Astfel se pune foarte bine în evidență ambiguitatea “puterii” care este și puterea vieții dar și cea a morții. Până și simbolurile originale astrologice arată acest principiu, căci simbolul lui Marte era la începuturi simbolul lui Venus răsturnat (de fapt simbolul lui Venus de acum este simbolul original al lui Marte răsturnat). Realitatea astronomică este și ea grăitoare, Marte și Venus flancând Pământul și rotindu-se în direcții opuse: Venus este singura planetă din sistemul solar care se rotește în sens invers și o putem foarte ușor vedea, simbolic, ca fiind un Marte inversat. Marte și Venus sunt așadar cei doi cai, nărăvași, schimbători. Se mișcă întrucâtva neobișnuit, în formă de L, pe tabla de șah, iar în astrologie sunt planete rapide și personale, greu de stăpânit într-o hartă natală datorită faptului că reprezintă libidoul și își cer mereu drepturile cu forță.
Ultimele figuri de pe tablă sunt Turele, sau Turnurile. Ele sunt Jupiter și Saturn, care stăpânesc Peștii și Vărsătorul, pe stânga, și Săgetătorul și Capricornul, pe dreapta. Ei sunt “greii” hărții. În șah, turele se mișcă drept și impactant și în mod asemănător, influențele acestor planete sunt la fel de impactante. Și aici echivalența poate fi făcută ușor: Jupiter e simbolul expansiunii, Marele benefic, fiind Tura așezată pe alb și Saturn este restricția, restrângerea, Marele Malefic, așezat pe negru. În mitologie, Saturn este tatăl zeilor, dar Jupiter a câștigat și el, prin luptă și revoltă, un statut egal cu Saturn, detronându-l și devenind el tatăl zeilor. Jupiter e contraponderea lui Saturn, viața care echilibrează moartea, cei doi marcând crestele sinusoidei care descrie evoluția omului pe acest pământ, când sus, când jos, când în expansiune, când în retragere. Și ei sunt așadar identici dar opuși.
Pionii sunt stelele fixe, piese care se mișcă încet, limitat (după cum și stelele fixe parcurg un grad la 72 de ani), care în general nu au o importanță prea mare în jocul de șah, dar care totuși, în anumite poziții și momente, pot deveni decisive, la fel ca și stelele fixe într-o hartă astrală.
În desfășurare, jocul de șah are doi participanți, așa încât în practică el nu este o harta astrală, ci două, în relație, pe aceeași tablă- teren. Un joc de șah este o sinastrie, în care piesele (planetele) se atacă unele pe celelalte, se apără, se luptă cu prietenie. De aici încolo, jocul nu mai este astrologie, ci este război. Slavă Domnului, într-o sinastrie nu ajungem la “luatul” (omorâtul) pieselor/planetelor, și la dispariția lor de pe hartă, deși sunt sinastrii în care o planetă a unuia din pereche este atât de călcată, de stresată de o altă planetă a celuilalt, încât putem spune că este “omorâtă”.
Dincolo de aceasta, una din lecțiile cele mai frumoase ale șahului este că toate piesele își schimbă necontenit culoarea, Mercur-Nebunul e de la început pe ambele culori, iar celelale planete au culori doar la pornire și, în timpul jocului, ele trec mereu și peste alb, și peste negru. Și cât de frumos este când vezi astrograme în care Saturn, sau Tura de negru, pășește pe alb și dă un dar mare, imens, omului, printr-un oarecare tranzit, în principal al Ascendentului? Sau cât de dezamăgitor este când Jupiter, Marele benefic, Tura de alb, ratează și trezește în om doar excesul, lăudăroșenia, fațada, fiind prost aspectat?
În șah, cel apărat cu orice cost este Regele. În astrologie, Soarele nostru este cel care trebuie ajutat cu orice preț să se exprime și să își împlinească destinul. Toate celelalte planete și stele sunt acolo ca să îl sprijine și, împreună cu ele, putem câștiga orice partidă, orice aranjament pe tabla care ni s-a dat la naștere, orice problemă de viața.
Câteva surse:
Pentru Venus Victrix: “Metaphisique du sexe”, 2005, Julius Evola
Pentru “Nebunul” în alte limbi: https://en.wikipedia.org/wiki/Bishop_(chess)
Pentru zodiacul Birmanez: http://www.whats-your-sign.com/burmese-zodiac-animal-signs.html
Publicat in revista Astrotext, iulie 2016.